Caseta audio în România anilor ’80-’90: povestea mixtape-urilor și a muzicii de contrabandă

Înainte de streaming, de MP3 și chiar de Compact Disc, muzica din România anilor ’80-’90 călătorea de la o casă la alta pe bandă magnetică. Caseta audio nu era doar un suport de stocare, ci un ritual: se înregistra de la radio, se copia de la un prieten cu casetofon dublu și se transporta în ghiozdan sau în buzunarul de la geacă, alături de un walkman cu baterii pe jumătate consumate. Povestea casetei este, de fapt, povestea felului în care România a ascultat muzica occidentală într-o vreme fără internet și, adesea, fără magazine de discuri.

Radiocasetofonul și arta înregistrării „la firul ierbii”

Pentru mulți ascultători din anii ’80, primul contact cu un hit occidental nu venea de pe un disc cumpărat, ci direct de la difuzor. Radiocasetofonul – adesea un model „șmecher”, păstrat ca o piesă de mobilier – stătea pregătit lângă aparatul de radio, cu degetul pe butonul de REC. Rezultatul avea, aproape mereu, o voce de DJ care intervenea peste primele sau ultimele secunde ale piesei, plus dedicații trimise de ascultători. Aceste imperfecțiuni nu deranjau pe nimeni: caseta înregistrată acasă devenea, de multe ori, singura variantă la care puteai reveni oricând.

Odată cu anii ’90 și liberalizarea pieței, radiocasetofonul a fost completat de casetofonul dublu, care permitea copierea directă a unei casete pe alta – instrumentul esențial al oricărui „arhivar” de cartier.

Piața neagră a casetelor: tarabe, coperți xeroxate și prețuri „la lei vechi”

Din lipsa unei industrii muzicale reglementate, marea majoritate a casetelor care circulau în România anilor ’90 erau copii neautorizate. Se vindeau la tarabele din piețe și cartiere, dar și direct între colegi de liceu, potrivit unei anchete VICE România despre pirateria muzicală din epocă. O casetă costa în jur de 15-20 de mii de lei vechi – comparabil cu prețul unui pachet de țigări –, iar o casetă goală, pe care o puteai umple singur, se găsea și cu 8 mii de lei. „Trucul” vânzătorilor era simplu: dacă o copertă xeroxată era tipărită color, trecea în ochii cumpărătorilor drept „originală”.

Ce se asculta cel mai mult

Gusturile s-au schimbat rapid de la un an la altul: la început au dominat eurodance-ul (DJ Bobo, 2 Unlimited) și numele mari ale popului occidental – Michael Jackson (cu Bad și Dangerous), George Michael, Roxette, Guns N’ Roses, Depeche Mode sau Modern Talking –, pentru ca ulterior manelele să câștige teren pe tarabe. Rockul, în schimb, a rămas o constantă: fanii genului, spun cei citați de VICE, erau printre cei mai fideli cumpărători, iar trupe ca Iron Maiden nu lipseau niciodată din stoc. Nu lipseau nici formațiile românești – Timpuri Noi, Sistem, Pro Musica, Class sau Gaz pe Foc –, ale căror casete circulau alături de marile nume internaționale, potrivit unui alt material VICE România în care mai multe persoane din industria muzicală românească își amintesc ce casete cumpărau în copilărie.

Dublul casetofon și nașterea mixtape-ului românesc

Dacă în Occident „mixtape-ul” era deja un fenomen cultural – documentat, printre altele, în literatura despre cassette culture –, în România el a apărut natural, din nevoie și din prietenie. Cine avea un casetofon cu două punți de înregistrare devenea, peste noapte, „furnizorul” de muzică al blocului: compila piesele preferate ale grupului de prieteni, lăsa un spațiu gol la început pentru eticheta scrisă de mână și, uneori, adăuga un mesaj vocal la finalul feței B. Schimbul de casete funcționa ca o rețea socială fizică, cu reguli nescrise – se dădea o casetă goală la schimb, sau se aștepta „rândul” pentru cele mai căutate albume.

De la caseta pirat la CD-ul inscripționat acasă

Spre finalul anilor ’90, apariția CD playerelor și, mai ales, a primelor CD writere a mutat treptat piața neagră de pe bandă magnetică pe disc optic – un proces pe care l-am povestit și în articolul despre revoluția Compact Disc-ului în România anilor ’90. Caseta nu a dispărut peste noapte, dar rolul ei de principal suport „la mână” pentru muzică s-a estompat rapid. A rămas, în schimb, un obiect de nostalgie: multe cutii cu casete vechi, cu scrisul de mână decolorat pe etichetă, încă mai există prin sertarele generației care a crescut cu radiocasetofonul lângă pat.

De ce continuă să conteze povestea asta

Caseta audio a fost, pentru o generație întreagă, principalul canal prin care muzica occidentală – și cea românească deopotrivă – ajungea acasă, cu tot cu imperfecțiunile ei: sunetul ușor distorsionat, banda care se putea „mânca” în casetofon, coperțile xeroxate. Tocmai aceste detalii o fac și astăzi un simbol atât de puternic al anilor ’80-’90 – o eră în care a asculta muzica însemna, de multe ori, un efort colectiv de căutare, copiere și schimb.

The post Caseta audio în România anilor ’80-’90: povestea mixtape-urilor și a muzicii de contrabandă appeared first on Tele7music.