a-ha și „Take On Me”: cum a ajuns synth-pop-ul norvegian în România anilor ’80

Puține videoclipuri din istoria muzicii pop au marcat o generație întreagă precum „Take On Me”, piesa cu care norvegienii de la a-ha au cucerit topurile mondiale în 1985. Cu un riff de sintetizator instantaneu recognoscibil și un videoclip animat revoluționar, melodia a devenit unul dintre simbolurile sonore ale epocii synth-pop — și, ca multe alte hituri occidentale ale deceniului, a găsit drumul spre urechile tinerilor din România comunistă pe căi ocolite, prin unde radio bruiate și casete audio copiate din prieten în prieten.

Cine erau a-ha și cum s-a născut „Take On Me”

Trupa a-ha s-a format la Oslo, la începutul anilor ’80, în jurul a trei muzicieni: Morten Harket (voce), Pål Waaktaar (chitară) și Magne Furuholmen (claviaturi), acesta din urmă fiind cel care a ales numele trupei — o simplă exclamație, ușor de recunoscut și de pronunțat în orice limbă. În ianuarie 1983, cei trei s-au mutat la Londra, hotărâți să încerce norocul pe piața muzicală britanică, și au semnat câteva luni mai târziu cu casa de discuri Warner Bros.

Un cântec respins de două ori înainte de a deveni hit

Piesa care avea să le aducă gloria mondială a trecut printr-un drum lung și sinuos. Ea a pornit de la o schiță compusă încă din 1982, sub numele „Lesson One”, cu alt text dar cu același riff de claviatură devenit ulterior celebru. După ce managerul Terry Slater s-a implicat în proiect, piesa a fost rescrisă sub titlul „Take On Me” și înregistrată într-o primă variantă, produsă de Tony Mansfield și lansată doar pe piața europeană — unde nu a trecut de locul 3 în Norvegia și a fost aproape ignorată în rest. Abia a treia variantă, reînregistrată de producătorul Alan Tarney cu aranjamente mult mai lucrate, a devenit piesa pe care o știe lumea întreagă astăzi.

Videoclipul cu animație rotoscopică ce a schimbat regulile MTV

O parte esențială a succesului global al piesei se datorează videoclipului regizat de Steve Barron, lansat în mai 1985. Animatorii Michael Patterson și Candace Reckinger au creat efectul vizual inconfundabil desenând manual, cadru cu cadru, peste imagini filmate cu actori reali — o tehnică numită rotoscopie, care a necesitat aproximativ patru luni de muncă și mii de schițe realizate pe hârtie pentru doar câteva minute de animație. Rezultatul, un amestec insolit între o poveste de dragoste desenată în creion și imagini live-action, a fost considerat la vremea respectivă unul dintre cele mai spectaculoase și mai costisitoare videoclipuri realizate până atunci, iar la gala MTV Video Music Awards din 1986 a strâns numeroase nominalizări și premii, rămânând un reper vizual al epocii.

Cum ajungea sunetul synth-pop scandinav dincolo de Cortina de Fier

În România anilor ’80, un hit proaspăt lansat în Occident nu ajungea niciodată direct la radio sau în magazine. Presa muzicală occidentală era practic inaccesibilă, iar posturile românești oficiale difuzau muzică străină cu mare zgârcenie și doar după o cenzurare atentă a versurilor și a imaginii artiștilor. Pentru majoritatea tinerilor, singura cale spre piese precum „Take On Me” erau posturile de radio internaționale — Radio Europa Liberă, Vocea Americii sau posturile iugoslave și maghiare care se puteau prinde pe frecvențe scurte, adesea în mijlocul unui bruiaj electronic constant impus de regim.

Odată prinsă pe unde, o piesă cu un sunet atât de proaspăt — claviaturi cristaline, o linie de bas electronică și vocea înaltă, aproape falset, a lui Morten Harket — era înregistrată rapid pe casetă și copiată apoi din casetofon în casetofon, pierzând calitate cu fiecare generație de copie, dar câștigând statutul de comoară muzicală în cercurile de tineri pasionați de muzica occidentală.

Discotecile de cartier și casetele aduse „de afară”

În lipsa unui circuit oficial de difuzare, discotecile de cartier și serile organizate în casele de cultură deveneau principalele locuri unde piese ca „Take On Me” puteau fi ascultate în comun. DJ-ii amatori, care dețineau colecții rare de casete aduse din călătorii externe sau primite de la rude din străinătate, deveneau figuri respectate în comunitățile lor, iar un casetofon bun cu boxe externe era un obiect de mândrie și statut social. Videoclipul în sine, cu animația lui inconfundabilă, rămânea însă aproape complet necunoscut publicului românesc din acei ani — imaginile de pe MTV ajungeau extrem de rar dincolo de Cortina de Fier, iar piesa circula aproape exclusiv ca sunet, nu ca imagine.

De ce „Take On Me” rămâne un reper al epocii synth-pop

Patru decenii mai târziu, „Take On Me” continuă să fie una dintre cele mai recunoscute piese ale anilor ’80, redescoperită constant de noi generații prin platformele de streaming, reclame și coperi ale altor artiști. Pentru generația de români care a crescut ascultând-o pe casete uzate, piesa rămâne legată de amintirea unei ferestre sonore spre un Occident greu accesibil, în timp ce pentru generațiile mai tinere a devenit un simbol al nostalgiei retro anilor ’80, redescoperit constant prin playlisturi, seri tematice și petreceri retro dedicate erei synth-pop.

Surse: Songfacts – Take On Me by a-ha, Mental Floss – The Making of a-ha’s „Take On Me” Video, Wikipedia – Take On Me.

The post a-ha și „Take On Me”: cum a ajuns synth-pop-ul norvegian în România anilor ’80 appeared first on Tele7music.