Autor: Cristian

  • Stufstock: festivalul care a transformat Vama Veche în capitala muzicii rock alternative din România

    Pe litoralul românesc, acolo unde regimul comunist nu a reușit niciodată să construiască hotelurile uniforme din beton pe care le-a ridicat la Mamaia sau Eforie, a rămas un sat de pescari care, după 1990, a devenit simbolul libertății boeme: Vama Veche. Și tot acolo, de peste două decenii, vara se măsoară în concerte pe plajă, focuri de tabără și chitări: festivalul Stufstock a transformat nisipul vameș într-o scenă și spiritul neconformist al stațiunii într-o tradiție muzicală.

    Vama Veche înainte de muzică: satul care a scăpat de tiparul Mamaia

    Povestea Vama Veche nu începe cu un festival, ci cu un sat întemeiat în 1811 de familii găgăuze, pe numele vechi „Ilanlîk”. Denumirea actuală, care trimite la un vechi punct de control vamal, a apărut în 1913, când Dobrogea de Sud a intrat în componența României, și a rămas valabilă chiar și după ce regiunea a trecut din nou la Bulgaria, în 1940.

    În plin regim comunist, poziția sa de zonă de frontieră a ținut-o departe de planurile de turism de masă aplicate pe restul litoralului: patrulele de grăniceri au descurajat investițiile, dar au tolerat vizitatorii câtă vreme aveau acte la ei. Așa a devenit, în anii ’70-’80, un refugiu pentru studenți și intelectuali — printre ei, grupuri trimise de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cazați direct la sătenii din cele aproximativ 70 de familii ale localității. Filmări precum „Mihai Viteazul” sau „Zodia Fecioarei” au adăugat satului un aer boem și artistic, în timp ce cortul și camera închiriată de la localnici rămâneau singurele variante de cazare, camparea fiind oficial interzisă.

    Această libertate relativă a fost cât pe ce să se sfârșească în 1988, când Elena Ceaușescu a vizitat zona și a ordonat demolarea satului; lucrările de dărâmare a caselor, școlii și bisericii au început în 1989, dar Revoluția a oprit buldozerele înainte ca Vama Veche să fie ștearsă de pe hartă.

    Anii ’90: nudismul, trupele și numele care a făcut-o celebră

    După 1989, faima satului a crescut rapid. Primele afaceri locale — restaurante precum „La Bibi” sau „La Mitocanu” (devenit mai târziu Lyana) — au fost deschise de familii venite din Ploiești și București, iar plaja, cunoscută deja pentru nudiști, a continuat să atragă un public tânăr, departe de stațiunile „oficiale”. Tot în această perioadă, numele stațiunii s-a împletit cu cel al trupei românești Vama Veche, înființată în 1996 și cunoscută pentru piesa „Nu am chef azi”, devenită hit în 1997 — promovarea muzicii trupei a contribuit, alături de turismul în expansiune, la transformarea Vama Veche într-un brand cultural recunoscut la nivel național, cu mult dincolo de harta Dobrogei.

    La începutul anilor 2000, locuri precum BIBI Bistro au început să organizeze concerte de jazz și blues, consolidând reputația satului de refugiu boem și artistic — terenul pe care avea să crească, în 2003, un festival de-a dreptul.

    2003: nașterea festivalului Stufstock, din nevoia de a salva Vama Veche

    Pe fondul exploziei de construcții și al amenințării de comercializare excesivă, a apărut mișcarea „Salvați Vama Veche”, inițiată de Asociația pentru Conservarea Ariilor Protejate Bio-Cultural. Festivalul Stufstock a fost lansat chiar în 2003 ca parte a acestei campanii de conservare — o modalitate de a aduce atenție publică asupra satului și de a opune turismului de masă o alternativă culturală, non-conformistă.

    De la protest la fenomen de masă

    Cifrele au surprins chiar și organizatorii: de la circa 10.000 de participanți în 2003, festivalul Stufstock a ajuns la 20.000 în 2004 și la un record de 40.000 în 2005. Publicul, format mai ales din rockeri, boemi, punkeri și gotici, a transformat plaja din Vama Veche într-una dintre cele mai cunoscute scene alternative din România.

    De la Zdob și Zdub la Dandy Warhols: scena care a adus lumea la mare

    De-a lungul edițiilor, Stufstock a reușit să aducă pe aceeași scenă trupe românești consacrate și nume internaționale. În 2007, seara a treia a festivalului a fost dominată de Phoenix și de americanii de la The Dandy Warhols, în fața a circa 3.000 de spectatori pe cele două scene principale: Nicu Covaci, vocea Phoenix, și-a pierdut glasul după primele șase piese, dar publicul a cântat alături de el hiturile trupei, iar The Dandy Warhols au cucerit mulțimea cu un „Bohemian Like You” cântat în cor, după ce dedicaseră o piesă trupei The Amsterdams.

    La ediția cu numărul opt, din 2010, afișul i-a adunat pe Zdob și Zdub, Nicu Alifantis & Zan, E.M.I.L., Trooper, Urma și Luna Amară, alături de proiecții de film și ateliere de fotografie. Organizatorul Mircea Toma descria atunci festivalul ca pe o „recuperare de teritorii” pentru rock și jazz, iar producătorul Valentino Rudolf menționa prețuri modeste pentru acea vreme — 20 de lei pe zi, 35 de lei abonamentul pe toată durata festivalului.

    Vama Veche azi: între nostalgie, construcții și spiritul „No Stress”

    Succesul a avut și un preț: dezvoltarea imobiliară accelerată din a doua parte a anilor 2000 a alimentat temerile că stațiunea își pierde farmecul „sălbatic”, iar mișcarea „Salvați Vama Veche” a dus, în 2004, la o legislație care limitează construcțiile noi și asfaltarea drumurilor. Tensiunea dintre autenticitate și comercializare rămâne și astăzi un subiect sensibil pentru cei care țin la spiritul locului, dar Vama Veche continuă să fie una dintre destinațiile preferate ale tinerilor români în fiecare vară.

    De ce rămâne Stufstock un reper al muzicii alternative românești

    Peste două decenii mai târziu, festivalul Stufstock rămâne povestea unui festival născut nu din calcul comercial, ci dintr-o nevoie de a apăra un loc — și care a ajuns, în acest proces, să scrie unul dintre cele mai autentice capitole din istoria muzicii rock și alternative românești de după 1990. Pentru generația care a crescut cu chitări pe plajă și focuri de tabără la Vama Veche, Stufstock nu e doar un festival de vară, ci un fragment viu din muzica retro și boemă a României post-comuniste.

    The post Stufstock: festivalul care a transformat Vama Veche în capitala muzicii rock alternative din România appeared first on Tele7music.

    Articol preluat de pe tele7music.ro. Citește sursa originală aici: https://tele7music.ro/stufstock-festivalul-care-a-transformat-vama-veche-in-capitala-muzicii-rock-alternative-din-romania/

  • AnimaWings: zborurile rămân suspendate până pe 15 noiembrie, după ce Tribunalul a respins cererea de insolvență

    AnimaWings a anunțat joi, 15 octombrie 2026, că cele zboruri suspendate ale companiei rămân oprite până pe 15 noiembrie inclusiv, cu o zi după ce Tribunalul București a respins cererea prin care operatorul își propunea deschiderea procedurii de insolvență. Decizia prelungește cu încă o lună o situație care afectează deja mii de pasageri din România, potrivit informațiilor publicate de Capital.ro și Profit.ro.

    Tribunalul București a respins cererea de insolvență a AnimaWings

    Compania Anima Wings Aviation SA a depus, pe 30 septembrie 2026, o cerere de deschidere a procedurii de insolvență, la o zi după ce anunțase suspendarea tuturor curselor regulate. Tribunalul București a respins această cerere printr-o hotărâre pronunțată pe 14 octombrie 2026, instanța separând cererea companiei de cele depuse de creditori. Potrivit Economedia.ro, printre creditorii menționați în dosar se numără Banca Transilvania, ROMATSA și operatorii mai multor aeroporturi regionale (Oradea, Suceava, Brașov-Ghimbav, Craiova, Sibiu, Arad, Timișoara), alături de firme de compensare a pasagerilor și persoane fizice. Cererile creditorilor vor fi analizate separat, la un termen fixat pentru 11 noiembrie 2026, iar hotărârea de respingere a cererii companiei poate fi contestată în termen de șapte zile de la comunicare.

    De ce a cerut AnimaWings insolvența

    Reprezentanții companiei au explicat că dificultățile financiare au fost generate de defecțiuni tehnice repetate la o parte din flotă, care au redus numărul de aeronave disponibile pentru operare. AnimaWings a mai invocat un context economic dificil, scăderea puterii de cumpărare, instabilitatea politică și creșterea costurilor cu combustibilul. Compania a precizat că decizia de a opri zborurile a fost una proprie, nu o măsură impusă de firmele care îi dau în leasing aeronavele, și că nu are datorii restante la plata ratelor de leasing. Directorul general, Marius Pandel, a numit decizia de suspendare „dificilă, dar necesară” pentru protejarea afacerii și restructurarea obligațiilor financiare.

    Ce se întâmplă cu pasagerii și biletele la zborurile AnimaWings

    Pentru cursele anulate, pasagerii au dreptul, potrivit regulilor europene privind transportul aerian, să aleagă între rambursarea integrală a biletului, redirecționarea către destinație cât mai rapid posibil sau o călătorie la o dată ulterioară convenabilă. Rambursările trebuie efectuate în termen de șapte zile, iar un voucher poate înlocui banii doar dacă pasagerul este de acord. În funcție de situație, călătorii mai pot avea dreptul la mese, băuturi și, dacă plecarea este reprogramată pentru ziua următoare, cazare și transport la și de la aeroport.

    Compensațiile pentru întârzieri de cel puțin trei ore sau pentru anulări pot ajunge la 250, 400 sau 600 de euro, în funcție de distanța zborului, însă nu se aplică de regulă în cazul unor circumstanțe excepționale sau al anulărilor comunicate cu cel puțin 14 zile înainte. AnimaWings recomandă pasagerilor să verifice statusul zborurilor în secțiunea „Rezervarea mea” de pe site-ul companiei și să păstreze toate documentele legate de rezervare și anulare. Dacă procedura de insolvență s-ar deschide totuși în urma contestațiilor, cererile pentru zborurile din trecut ar urma să fie depuse ca în orice altă procedură de insolvență, la termenul stabilit de instanță.

    O companie sub presiune de câteva luni

    Suspendarea zborurilor AnimaWings a început pe 29-30 septembrie, odată cu retragerea din operare a aeronavelor Airbus A220-300, din cauza problemelor tehnice repetate, extinsă apoi la întreaga flotă. Platforma AirAdvisor, citată de Profit.ro, raportează o creștere spectaculoasă a litigiilor în care compania este parte: de la doar două dosare în instanță în 2023, la peste 6.400 în 2026, aproximativ 3.100 dintre ele depuse doar în luna septembrie. Compania Christian Tour, aflată sub aceiași acționari, și-a mutat deja zborurile charter la alți operatori, iar Aeroportul Cluj a anunțat anularea rutelor Cluj–Frankfurt și Cluj–Viena. În aprilie 2026, BT Asset Management, Winners Holding Investments și EVERGENT Investments au achiziționat 50% din companie, frații Pandel păstrându-și pachetul rămas de acțiuni.

    Perturbările din transportul aerian survin într-un an dificil pentru turismul românesc, care, potrivit cifrelor Eurostat analizate recent de Tele7ABC, s-a redus cu 6,7% în 2026, în timp ce media europeană a înregistrat creșteri. Pasagerii care au bilete cumpărate la AnimaWings pentru perioada următoare sunt sfătuiți să urmărească anunțurile oficiale ale companiei până la termenul din 11 noiembrie, când instanța va analiza și cererile depuse de creditori.

    Articolul AnimaWings: zborurile rămân suspendate până pe 15 noiembrie, după ce Tribunalul a respins cererea de insolvență apare prima dată în Tele7ABC HD.

    Articol preluat de pe tele7abc.ro. Citește sursa originală aici: https://tele7abc.ro/animawings-zborurile-raman-suspendate-pana-pe-15-noiembrie-dupa-ce-tribunalul-a-respins-cererea-de-insolventa/

  • Jazz-ul în România comunistă: muzica „decadentă” care a supraviețuit prin cluburi și festivaluri

    În plină epocă a muzicii ușoare de la Cenaclul Flacăra și a disco-ului de contrabandă adus pe casete, exista în România o scenă muzicală paralelă, mult mai discretă: jazz-ul. Catalogat de regim drept o formă de „decadență capitalistă”, jazz-ul în România comunistă a reușit totuși să supraviețuiască, prin încăpățânarea unor muzicieni, prin studiourile casei de discuri de stat și prin câteva festivaluri tolerate cu rezerve. Povestea lor arată că, și sub cenzură, improvizația și-a găsit mereu o portiță.

    Jazz-ul în România comunistă: o muzică „decadentă” sub lupa cenzurii

    După instaurarea regimului comunist în 1947, autoritățile au privit jazz-ul cu suspiciune, iar în anii 1950 genul a fost practic interzis. Mulți muzicieni au fost nevoiți să-și caute drumul în afara țării: pianistul János Kőrössy, de exemplu, a plecat să cânte mai întâi în Polonia, apoi în Germania, pentru a putea continua să facă jazz liber. Singura cale de înregistrare rămânea casa de discuri de stat Electrecord, aflată sub control strict — o situație similară cu cea din Polonia, Uniunea Sovietică sau Cehoslovacia.

    Lucrurile au început să se schimbe după 1964, când Partidul Muncitoresc Român a căutat să se distanțeze de Moscova, iar restricțiile culturale s-au mai relaxat. Primele înregistrări de jazz românesc postbelic pe Electrecord apar chiar la mijlocul anilor ’60, semn că genul își găsea, încet, o fereastră de respirație.

    Johnny Răducanu, „Mr. Jazz of Romania” — porecla primită de la Duke Ellington

    Niciun nume nu rezumă mai bine rezistența jazz-ului românesc decât Johnny Răducanu. Născut la Brăila în 1931, într-o familie cu tradiție muzicală, a început pianul la 8 ani și a descoperit jazz-ul ascultând discurile cu Duke Ellington ale fraților săi mai mari. În 1950 a intrat la Academia de Muzică din București, la contrabas, dar a fost exmatriculat trei ani mai târziu pentru că a refuzat examenul de strategie militară. A lucrat apoi ca muzician de studio la Electrecord, iar în 1957 a câștigat medalia de aur la Festivalul Mondial al Tineretului de la Moscova.

    În 1966 a înregistrat „Jazz in Trio”, unul dintre primele discuri de jazz românesc, iar la finalul deceniului i-a cunoscut personal pe Louis Armstrong și Duke Ellington, în timpul unui turneu prin Europa de Est. Chiar Ellington l-ar fi numit, într-un concert la București, „Mister Jazz of Romania” — porecla care i-a rămas pentru tot restul carierei.

    De la contrabas la pian, cu un omagiu pentru cei puși sub arest la domiciliu

    Răducanu a introdus contrabasul ca instrument solo în jazzul românesc, susținând ultimul său concert pe acest instrument în 1977, după care s-a dedicat compoziției și pianului. În 1984 a compus „Tescani ’84”, un omagiu adus intelectualilor români aflați sub arest la domiciliu — o piesă cu încărcătură aparte pentru vremea ei. În anii ’80, Biblioteca Americană din București i-a finanțat deplasările peste ocean, unde a cântat la Chicago, New York și New Orleans, primind în 1987 calitatea de membru de onoare al Academiei Louis Armstrong.

    Colegii de generație: Aura Rully și Sergiu Malagamba

    Johnny Răducanu nu a fost singurul care a dus jazz-ul românesc dincolo de frontiere. Aura Rully, născută în 1946, a plecat în 1965 într-un turneu în Statele Unite, Polonia și Israel alături de trio-ul lui Kőrössy. A continuat să cânte cu Bucharest Jazz Quintet, s-a mutat ulterior în Canada și a ajuns, în 1972, să cânte alături de Duke Ellington chiar la Festivalul de Jazz de la Newport. Contrabasistul Sergiu Malagamba, la rândul lui, și-a păstrat cariera muzicală de-a lungul schimbărilor politice din România, adaptându-se prin diversificarea repertoriului.

    Festivalurile care au ținut vie flacăra jazz-ului

    Deși genul era privit cu reticență, festivalurile de jazz au funcționat ca o supapă culturală greu de închis complet. Festivalul de Jazz de la Sibiu este unul dintre cele mai longevive din Europa de Est: în 2022 a ajuns la a 50-a ediție, ceea ce înseamnă că rădăcinile lui coboară până în plin regim comunist — o performanță remarcabilă pentru un gen etichetat drept „muzică a decadenței occidentale”.

    Jazz-ul românesc după 1989: o renaștere pe scenele internaționale

    Căderea comunismului a deschis porțile unei noi generații de festivaluri. Festivalul de Jazz de la Gărâna s-a născut în 1997 dintr-un jam session improvizat de prieteni la Hanul La Răscruce, în satul Gărâna, din Munții Semenic. În 2003, prezența lui Eberhard Weber pe scenă a propulsat festivalul în circuitul internațional de jazz, iar din 2004 evenimentul s-a mutat la Poiana Lupului, unde se desfășoară și astăzi. În aproape trei decenii, peste 130.000 de spectatori au ascultat sute de artiști, iar iubitorii genului l-au poreclit „Woodstock-ul contemporan” al jazzului românesc.

    De la cluburile mici și studiourile Electrecord ale anilor ’60-’70, până la scenele de astăzi din munți, jazz-ul românesc rămâne o dovadă că muzica își găsește întotdeauna o cale de a supraviețui — indiferent cât de strict este controlul care i se pune în față.

    Surse: World of Jazz – Jazz in Bucharest, All About Jazz – Johnny Răducanu, Gărâna Jazz Festival – Despre GJF.

    The post Jazz-ul în România comunistă: muzica „decadentă” care a supraviețuit prin cluburi și festivaluri appeared first on Tele7music.

    Articol preluat de pe tele7music.ro. Citește sursa originală aici: https://tele7music.ro/jazz-ul-in-romania-comunista-muzica-decadenta-care-a-supravietuit-prin-cluburi-si-festivaluri/

  • Tanc petrolier în flăcări în Marea Neagră, lângă Sulina: șapte marinari dispăruți

    Un tanc petrolier în Marea Neagră a izbucnit în flăcări joi dimineață, 15 octombrie 2026, în apele teritoriale ale României, la aproximativ 13 mile marine sud-est de Sulina. Potrivit Autorității Navale Române, cinci membri ai echipajului au fost salvați, în timp ce șapte persoane sunt în continuare date disparute. Incidentul vine la doar o zi după un alt caz similar, petrecut tot în zona românească a Mării Negre, și ridică din nou suspiciunea unui atac cu drone asupra navelor civile.

    Ce s-a întâmplat în dimineața de 15 octombrie

    Incendiul a fost semnalat în jurul orei 7:00, la bordul navei Wine Trader, aflată sub pavilionul San Marino. Conform site-ului de urmărire a traficului naval VesselFinder, vasul este clasificat drept tanc chimic, dar autoritățile române au precizat că, la momentul incidentului, nava nu transporta marfă.

    Imediat după semnalarea incendiului, a fost declanșată o operațiune de căutare și salvare, la care participă o navă și un elicopter ale autorităților române. Cinci dintre membrii echipajului au fost găsiți și salvați, însă căutările pentru celelalte șapte persoane continuau la ora redactării acestei știri.

    Reacția autorităților de la București

    Președintele Nicușor Dan a declarat că România dorește să adune toate datele disponibile despre ceea ce s-a întâmplat și a precizat că „va exista cu siguranță o reacție” din partea statului român. Șeful statului a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, cele două părți urmând să se întâlnească în aceeași zi cu secretarul general NATO, Mark Rutte, pentru a coordona un răspuns comun.

    Ministrul Apărării, Radu Miruță, a calificat incidentul drept unul grav, întrucât s-a produs în apele teritoriale ale României, și a confirmat că este în curs o anchetă pentru a stabili „dacă nava a fost lovită de o dronă sau nu”. România și Bulgaria ar putea propune, la summitul european de toamnă, măsuri suplimentare pentru Marea Neagră, printre care echipe de securitate adiționale și un centru de protecție civilă.

    Al doilea incident în două zile: precedentul tancului Yara J

    Cazul de joi vine după ce, cu o zi mai înainte, miercuri, 14 octombrie, România ancheta un posibil atac cu drone asupra tancului Yara J, aflat sub pavilionul Comore. În acel caz, echipajul a reușit să stingă singur incendiul, înainte de sosirea echipelor de salvare. Despre acel episod, președintele Nicușor Dan a discutat și cu președinta Bulgariei, Iliana Iotova, pe tema siguranței navigației în Marea Neagră — subiect pe care Tele7ABC l-a relatat în detaliu.

    Context: valul de atacuri cu drone din Marea Neagră

    Dronele suspectate a fi rusești au lovit mai multe nave în largul României și Bulgariei, într-o creștere bruscă a atacurilor din ultimele săptămâni. Potrivit camerei de navigație turce IMEAK, citată de Al Jazeera și Euronews, cel puțin 163 de nave civile și comerciale au fost afectate în Marea Neagră în primele opt luni ale anului 2026.

    Doar cu două zile înainte, marți, 13 octombrie, atacuri cu drone au scufundat două nave în zona economică exclusivă a Bulgariei: nava HS Dignity, sub pavilion din Guineea-Bissau, lovită de o rachetă militară — patru dintre marinari fiind salvați — și nava Chelsea-3, deținută de interese ucrainene și aflată sub pavilion maltez. În total, 11 marinari au fost raportați dispăruți în acel incident, iar cinci au fost salvați.

    Premierul Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că Rusia este probabil responsabilă pentru atacurile asupra a patru nave într-o singură săptămână, dintre care două s-au scufundat, dar a precizat că acest lucru nu poate fi dovedit momentan. Oficialul bulgar a convocat ambasadoarea Rusiei la Sofia, care a răspuns că nu are informații din partea Ministerului rus al Apărării, fără a exclude „o provocare a unei terțe părți”.

    Strategia de securitate a Uniunii Europene pentru Marea Neagră, prezentată în mai 2025, descrie regiunea drept „ținta principală a acțiunilor hibride”, potrivit șefei diplomației europene, Kaja Kallas. Documentul prevede înființarea unui centru maritim de securitate pentru coordonarea pazei de coastă și analiza senzorilor de pe fundul mării.

    Ce urmează

    Operațiunea de căutare a celor șapte marinari dispăruți de pe tancul Wine Trader continuă, iar ancheta privind cauza incendiului — posibil atac cu drone — este în desfășurare. România, Bulgaria și aliații NATO urmează să discute, în zilele următoare, măsuri de supraveghere și răspuns antidronă pentru rutele comerciale din Marea Neagră, pe fondul unui risc tot mai ridicat pentru navigația civilă în regiune.

    Surse: Euronews, Al Jazeera, Sofia Globe.

    Articolul Tanc petrolier în flăcări în Marea Neagră, lângă Sulina: șapte marinari dispăruți apare prima dată în Tele7ABC HD.

    Articol preluat de pe tele7abc.ro. Citește sursa originală aici: https://tele7abc.ro/tanc-petrolier-in-flacari-in-marea-neagra-langa-sulina-sapte-marinari-disparuti/

  • Cenaclul Flacăra: „Woodstock-ul românesc” care a adunat 6 milioane de spectatori

    Cu mult înainte de festivaluri de muzică de tip occidental sau de concerte sponsorizate, România comunistă a avut propriul ei fenomen de masă: Cenaclul Flacăra. Înființat de poetul Adrian Păunescu în 1973, cenaclul a reușit, în doar un deceniu, să adune peste șase milioane de spectatori la 1.615 spectacole de muzică și poezie, într-o perioadă în care accesul tinerilor la divertisment liber era, oficial, strict controlat. Supranumit mai târziu „Woodstock-ul românesc”, Cenaclul Flacăra rămâne unul dintre cele mai ambigue și mai discutate episoade din istoria culturală a „Epocii de Aur”.

    Cum a început Cenaclul Flacăra

    Totul a pornit în septembrie 1973, la scurt timp după ce Adrian Păunescu a devenit redactor-șef al revistei culturale „Flacăra”. Primele întâlniri, organizate lunea seara la Teatrul „Ion Creangă” din București, combinau recitalurile de poezie cu momente muzicale și discuții cu publicul, într-un format care, la acea vreme, nu avea echivalent la televiziunea sau la radioul de stat.

    Succesul neașteptat al acestor seri a dus rapid la mutarea cenaclului în săli mai mari, apoi în stadioane, pe măsură ce vestea despre atmosfera specială de la „Flacăra” s-a răspândit în toată țara. Spectacolele se întindeau frecvent până după miezul nopții, iar fragmente erau difuzate ocazional și la televiziunea națională.

    Artiștii care au făcut cenaclul celebru

    Pe scena Cenaclului Flacăra au cântat nume care au devenit, cu timpul, repere ale muzicii folk și rock românești: Mircea Vintilă, Florian Pittiș, Ștefan Hrușcă, Victor Socaciu, Nicu Alifantis, Tatiana Stepa, Doru Stănculescu sau formația Transsylvania Phoenix. Alături de ei, chitara acustică și versurile scrise pe loc defineau un gen de spectacol mult mai informal decât orice emisiune oficială de muzică ușoară.

    Generația în blugi și fenomenul de masă din stadioane

    Expresia „generația în blugi”, lansată chiar de Adrian Păunescu, a devenit eticheta neoficială a tinerilor care umpleau stadioanele pentru spectacolele cenaclului. În numai câțiva ani, Cenaclul Flacăra s-a transformat din întâlnire de cartier într-un adevărat turneu național, cu spectacole susținute în orașe mari și mici, adesea în fața a zeci de mii de oameni deodată.

    Un moment de referință a fost „Festivalul Primăverii” din martie 1976, la care au participat peste 8.000 de spectatori — o demonstrație clară a amploarei pe care o atinsese mișcarea în doar trei ani de existență.

    Un echilibru fragil cu regimul comunist

    Paradoxul Cenaclului Flacăra stă chiar în natura lui dublă. Pentru tineri, spectacolele ofereau o supapă rară de libertate, muzică live și versuri care păreau mai curajoase decât orice se auzea la radio. În același timp, discursul lui Păunescu îmbina mesajele de emancipare a tinerei generații cu elemente de propagandă națională și, uneori, cu referiri favorabile regimului Ceaușescu — motiv pentru care cenaclul a putut funcționa, ani la rând, relativ nestingherit de cenzura care afecta alte forme de cultură tânără din acea perioadă.

    Această ambivalență a permis Cenaclului Flacăra să devină, pentru mai bine de un deceniu, cea mai importantă platformă culturală alternativă a României comuniste, tolerată de autorități exact pentru că reușea să canalizeze energia tinerilor într-o formă care nu amenința direct sistemul.

    Tragedia din 1985 și sfârșitul cenaclului

    Seria celor 1.615 spectacole s-a încheiat brusc pe 15 iunie 1985, la stadionul Petrolul din Ploiești, unde aproximativ 10.000 de oameni urmau să asiste la un nou spectacol Flacăra. O furtună puternică a dărâmat instalațiile de deasupra scenei și a întrerupt curentul electric; panica declanșată în tribune a dus la o busculadă în care, potrivit presei din acea perioadă, au murit cel puțin cinci-șase persoane, iar alte aproximativ o sută au fost rănite.

    Autoritățile comuniste au trecut tragedia sub tăcere, fără o anchetă publică sau un bilanț oficial clar. Consecința politică a fost însă rapidă: Cenaclul Flacăra a fost interzis la scurt timp după incident, punând capăt unui fenomen care, timp de 12 ani, definise weekendurile a milioane de tineri români.

    Ce a rămas din Cenaclul Flacăra

    După Revoluția din 1989, Adrian Păunescu a relansat proiectul sub numele „Cenaclul Totuși Iubirea”, cu primul spectacol pe 7 mai 1990, la Drobeta-Turnu Severin. Timp de peste un deceniu, noul cenaclu a colindat România și Republica Moldova, iar între 1995 și 1999 au fost realizate înregistrări audio și video ale spectacolelor, păstrate astăzi ca document al epocii.

    Păunescu a murit în 2010, dar amintirea Cenaclului Flacăra a rămas vie prin spectacole-tribut și prin reuniunile foștilor participanți, precum cea din 2010, de la Năvodari. Pentru generația care a trăit acele seri de stadion, „Woodstock-ul românesc” rămâne simbolul unei perioade în care muzica și poezia au reușit, pentru câteva ore pe lună, să adune milioane de oameni în jurul unei scene.

    Surse

    Acest articol a folosit informații documentate din presa și sursele de mai jos: Wikipedia — Cenaclul Flacăra, Adevărul — 15 iunie, ziua tragediei cu 6 morți și Playtech.ro — 15 ani de la moartea lui Adrian Păunescu.

    The post Cenaclul Flacăra: „Woodstock-ul românesc” care a adunat 6 milioane de spectatori appeared first on Tele7music.

    Articol preluat de pe tele7music.ro. Citește sursa originală aici: https://tele7music.ro/cenaclul-flacara-woodstock-ul-romanesc-care-a-adunat-6-milioane-de-spectatori/

  • Consiliul European de toamnă, 15-16 octombrie 2026: liderii UE discută reducerea bugetului cu 8%, Ucraina și securitatea

    Liderii Uniunii Europene se reunesc la Bruxelles pe 15 și 16 octombrie 2026 pentru Consiliul European de toamnă, o întâlnire în care pe agendă se află reducerea viitorului buget multianual al UE, situația din Ucraina, securitatea europeană, migrația și extinderea blocului comunitar. Summit-ul este condus de președintele Consiliului European, Antonio Costa, în contextul în care Irlanda deține în prezent președinția rotativă a Consiliului UE.

    Ce se discută la Consiliul European din octombrie 2026

    Potrivit documentelor oficiale ale Consiliului European și relatărilor Agerpres, reuniunea de la Bruxelles tratează șase teme majore: cadrul financiar multianual 2028-2034, competitivitatea economică și prețurile la energie, sprijinul pentru Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația și extinderea UE, plus o discuție despre evoluțiile din Orientul Mijlociu.

    Bugetul UE pe termen lung, redus cu 8%

    Cel mai disputat punct de pe agendă este bugetul multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Președinția irlandeză a propus, pe 10 octombrie 2026, o reducere de aproximativ 8% față de propunerea inițială a Comisiei Europene din iulie 2025, de la circa 2.000 de miliarde de euro la aproximativ 1.600 de miliarde de euro. Antonio Costa și-a exprimat speranța că un acord politic poate fi atins până la finalul anului 2026.

    Taberele sunt împărțite: Germania, Olanda și statele nordice susțin limitarea cheltuielilor comune, în timp ce Spania, Italia și Polonia cer un buget mai generos. Discuțiile de la Bruxelles urmează să stabilească direcția negocierilor pentru lunile următoare.

    Ucraina și securitatea europeană

    Liderii europeni reconfirmă Ucraina drept o prioritate a Uniunii, cu accent pe protejarea infrastructurii critice ucrainene înaintea iernii și pe evaluarea progreselor pe calea aderării la UE. Pe capitolul securitate și apărare, discuțiile vizează conduita tot mai agresivă a Rusiei, inclusiv atacurile hibride din Europa, precum și reducerea lacunelor critice de capabilități militare ale blocului comunitar.

    Tema securității regionale vine la doar o zi după ce președintele Nicușor Dan a discutat cu omologul său bulgar despre siguranța navigației în Marea Neagră, pe fondul unui atac cu drone semnalat în zonă — context care arată de ce apărarea rămâne un subiect sensibil pentru statele riverane, inclusiv România (detalii despre discuția privind siguranța navigației în Marea Neagră).

    Migrație și extinderea Uniunii Europene

    Pe tema migrației, Antonio Costa susține că abordarea actuală a UE funcționează, invocând o scădere semnificativă și de durată a migrației ilegale, dar cere în continuare vigilență și solidaritate în gestionarea crizelor. La capitolul extindere, liderii discută despre comunicarea Comisiei Europene din 6 octombrie 2026, „Pregătirea pentru o Uniune extinsă”, care propune garanții sectoriale mai solide și o nouă clauză de salvgardare instituțională pentru viitoarele tratate de adeziune. Este analizat și stadiul tratatului de aderare al Muntenegrului, cu obiectivul finalizării negocierilor până la sfârșitul anului 2026.

    De ce contează acest summit pentru România

    Ca stat membru UE, România participă la reuniune, iar rezultatele negocierilor privind bugetul multianual 2028-2034 vor influența direct fondurile europene disponibile pentru țara noastră în deceniul următor. Discuțiile despre prețurile la energie și despre reducerea dependenței de combustibilii fosili au, de asemenea, relevanță directă pentru economia românească, într-un moment în care inflația și costurile energetice rămân teme sensibile pentru populație.

    Articol bazat pe informații oficiale ale Consiliului European și pe relatări Agerpres; cifrele privind propunerea de reducere a bugetului au fost confirmate independent de publicații internaționale precum Reuters (citată de Agerpres) și alte agenții de presă europene.

    Articolul Consiliul European de toamnă, 15-16 octombrie 2026: liderii UE discută reducerea bugetului cu 8%, Ucraina și securitatea apare prima dată în Tele7ABC HD.

    Articol preluat de pe tele7abc.ro. Citește sursa originală aici: https://tele7abc.ro/consiliul-european-de-toamna-15-16-octombrie-2026-liderii-ue-discuta-reducerea-bugetului-cu-8-ucraina-si-securitatea/

  • Tonomatele din România socialistă: automatele muzicale care au adus hiturile occidentale în baruri și restaurante

    Înainte ca walkman-ul sau radio-casetofonul să devină obiectele de dorit ale tinerilor din România anilor ’80, exista un alt aparat care aducea muzica mai aproape de public, direct în baruri, restaurante și cofetării: tonomatul. Puțini mai vorbesc astăzi despre aceste automate muzicale cu monede, dar pentru o generație întreagă ele au fost una dintre primele porți către sunetele occidentale, într-o perioadă în care accesul la muzica de peste Cortina de Fier era, oficial, limitat.

    Ce erau tonomatele și cum funcționau

    Un tonomat era, în esență, un pick-up automat cu monede, capabil să țină zeci de discuri de vinil și să le redea la cererea clientului, în schimbul unei monede introduse în fanta aparatului. Designul colorat, luminile și mecanismul vizibil prin carcasa de sticlă transformau alegerea unei piese într-un mic ritual social, mai ales în localurile frecventate de tineri.

    În Occident, tonomatele fuseseră deja o prezență obișnuită în baruri și restaurante încă din anii ’50-’60, însă în România ele au apărut mai ales în unitățile de alimentație publică din marile orașe și din stațiunile turistice, fiind considerate un lux modern al „alimentației publice de stat”.

    Tonomatele în România Epocii de Aur: o fereastră muzicală spre Occident

    Potrivit amintirilor celor care au copilărit sau au fost tineri în acea perioadă, tonomatele din restaurantele și barurile românești nu redau doar muzică ușoară românească sau formații autohtone — multe dintre ele aveau în repertoriu și piese occidentale, aduse prin canale neoficiale. Discurile ajungeau de multe ori prin intermediul marinarilor din porturile de la Marea Neagră, al șoferilor de cursă lungă sau al rudelor și cunoscuților care călătoreau în străinătate.

    Astfel, un tonomat dintr-un local obișnuit putea deveni, pentru câteva minute, o insulă în care se auzeau hituri disco sau pop occidental, într-un moment în care televiziunea și radioul de stat ofereau un acces mult mai limitat la aceste sonorități.

    De unde veneau discurile greu de găsit în comerț

    Pe lângă discurile Electrecord, casa de discuri a statului, în tonomate ajungeau ocazional și vinilurile aduse din călătorii sau primite cadou, considerate adevărate comori de către administratorii localurilor, care știau că o melodie occidentală bine aleasă aducea mai mulți clienți la mesele din jurul aparatului.

    Barurile, restaurantele și stațiunile de pe litoral — locurile tonomatelor

    Stațiunile de pe litoralul românesc, pline de turiști în sezonul estival, au fost printre locurile unde tonomatele s-au bucurat de cea mai mare popularitate. Într-o atmosferă relaxată de vacanță, lângă o terasă sau un restaurant cu vedere la mare, tonomatul devenea un fel de DJ mecanic al serii, ales de fiecare masă pe rând, monedă cu monedă.

    În orașele mari, localurile mai „la modă” își construiau uneori o reputație și în funcție de colecția de discuri din tonomat, iar tinerii din cartier știau exact la care cofetărie sau bar puteau asculta ultimele hituri ajunse în țară.

    Tonomatul, cenzura și muzica greu de găsit altundeva

    Muzica occidentală nu era interzisă în bloc în România comunistă, dar circulația ei era filtrată prin radio și televiziune de stat, iar multe piese sau genuri considerate „decadente” aveau un acces limitat pe posturile oficiale. În acest context, tonomatul funcționa ca o alternativă discretă: un disc cumpărat sau adus din străinătate, introdus în colecția aparatului de un administrator de local mai curajos, putea ajunge la zeci de ascultători fără să treacă prin filtrele obișnuite ale presei muzicale oficiale.

    Declinul tonomatelor și apariția casetofoanelor

    Pe măsură ce radio-casetofoanele și casetele audio au devenit tot mai accesibile în anii ’80, popularitatea tonomatelor a început să scadă. Un casetofon propriu, cu o casetă înregistrată chiar de proprietar, oferea mult mai multă libertate decât un tonomat fix, legat de un singur local și de o colecție de discuri care se schimba rar.

    După 1990, odată cu apariția rapidă a televiziunilor private, a posturilor de radio comerciale și, mai târziu, a primelor CD-playere, tonomatele au ieșit aproape complet din uz, rămânând doar ca piese de colecție sau ca decor nostalgic în câteva localuri tematice.

    Nostalgia tonomatelor astăzi

    Astăzi, tonomatele mai apar mai ales în filme, în decorurile unor localuri cu tematică retro sau în colecțiile unor pasionați de obiecte vintage. Pentru generația care a crescut cu ele, însă, sunetul mecanic al brațului care ridica discul și primele acorduri ale unei piese occidentale rămân o amintire clară a unei epoci în care muzica se asculta altfel — mai rar, mai prețuit și, de multe ori, cu o monedă în mână, în jurul unei mese de bar.

    The post Tonomatele din România socialistă: automatele muzicale care au adus hiturile occidentale în baruri și restaurante appeared first on Tele7music.

    Articol preluat de pe tele7music.ro. Citește sursa originală aici: https://tele7music.ro/tonomatele-din-romania-socialista-automatele-muzicale-care-au-adus-hiturile-occidentale-in-baruri-si-restaurante/

  • Proteste în sectorul energetic: ce cer sindicatele de la Guvern

    Angajați din sectorul energetic au ieșit în stradă pe 8 octombrie 2026, în cadrul unor proteste ale energeticienilor organizate simultan la București, Iași și Constanța. Sindicatele afiliate Federației Naționale a Energeticienilor din România (FNER) au cerut Guvernului reluarea negocierilor salariale și eliminarea restricțiilor care, spun ei, blochează în prezent negocierile colective la nivel de companie.

    La București, în jur de 500 de angajați s-au adunat în fața Ministerului Energiei. În paralel, Sindicatul Energia Iași a protestat în incinta companiei între orele 15:00 și 17:00, iar Sindicatul Termocentrale Constanța și-a început acțiunea la ora 15:30. Sindicate din Botoșani și Bacău au transmis mesaje de solidaritate, fără să participe direct la acțiunile de joi, iar sindicatul din Ploiești urma să decidă ulterior dacă se alătură calendarului de proteste.

    Ce cer sindicaliștii de la Guvern

    Potrivit FNER, protestele au venit după ce federația a trimis mai multe solicitări către Guvern și ministerele implicate, fără un răspuns concret. Președintele FNER, Cristian Popescu, a explicat că organizația a încercat mai întâi dialogul direct cu autoritățile:

    „Am ales dialogul, am transmis adrese, am solicitat întâlniri”, a declarat Cristian Popescu, președintele FNER, adăugând că membrii sindicatelor afiliate „au decis acum că este momentul să trecem la acțiuni de protest”.

    Principalele revendicări transmise Guvernului sunt:

    • ridicarea restricțiilor privind majorarea cheltuielilor salariale în companiile din energie;
    • posibilitatea reală de a negocia salariile în funcție de situația financiară a fiecărei companii;
    • un cadru funcțional pentru negocierile colective, astfel încât drepturile salariale să poată fi discutate efectiv la nivel de companie.

    Sindicatul precizează că nu cere beneficii suplimentare, ci păstrarea drepturilor salariale existente și protejarea puterii de cumpărare a angajaților din sector, pe fondul restricțiilor actuale privind negocierea colectivă.

    Un prim pas într-o campanie mai amplă

    FNER a prezentat acțiunile de pe 8 octombrie drept doar prima etapă a unei campanii de presiune asupra autorităților. Federația a precizat că deciziile privind continuarea sau extinderea protestelor vor depinde de răspunsurile pe care Guvernul și ministerele de resort le vor da revendicărilor privind majorările salariale și negocierile colective. Până în prezent, nu a fost făcut public niciun răspuns oficial din partea Guvernului la cererile sindicatelor din energie.

    Contextul: presiunea pe salarii, pe fondul inflației

    Protestele energeticienilor vin într-un moment în care puterea de cumpărare a românilor este sub presiune: inflația a urcat la 6,6% în septembrie 2026, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. În același timp, Guvernul a prelungit, printr-o decizie oficială, măsurile de siguranță pe piața energiei electrice până pe 30 octombrie 2026, într-un sector care se confruntă simultan cu tensiuni privind prețurile și cu nemulțumiri salariale în rândul angajaților.

    Sindicatele din energie nu sunt singurele care au organizat acțiuni de protest în această perioadă: mai multe federații din sectorul public au anunțat sau organizat acțiuni similare legate de salarii, pe fondul discuțiilor privind bugetul pentru anul următor.

    Articol realizat pe baza informațiilor publicate de Cugetliber.ro și Capital.ro.

    Articolul Proteste în sectorul energetic: ce cer sindicatele de la Guvern apare prima dată în Tele7ABC HD.

    Articol preluat de pe tele7abc.ro. Citește sursa originală aici: https://tele7abc.ro/proteste-in-sectorul-energetic-ce-cer-sindicatele-de-la-guvern/

  • Sfinx și rock-ul progresiv românesc: povestea trupei care a cântat mitologia dacică în plină cenzură

    Mult înainte ca MTV sau festivalurile de muzică electronică să umple verile tinerilor, România comunistă avea propriul ei fenomen de rock progresiv românesc: trupa Sfinx. Formată la București, Sfinx a reușit performanța de a cânta mitologie dacică pe vinil, într-o perioadă în care cenzura verifica fiecare text și fiecare sunet venit din Occident. Povestea ei rămâne una dintre cele mai spectaculoase din muzica ușoară și rock-ul românesc al anilor ’70-’80.

    Cum a apărut Sfinx: de la coveruri după Beatles la identitate proprie

    Trupa a luat naștere în 1963, la inițiativa cântărețului și chitaristului Octav Zemlicka, sub numele Sfinx — cuvântul românesc pentru celebra statuie egipteană. La început, formația cânta în stil beat, cu influențe puternice din The Beatles, Jimi Hendrix și The Doors, așa cum se obișnuia în cluburile și cenaclurile studențești din București ale acelor ani.

    Abia spre sfârșitul anilor ’60, odată cu valul internațional de rock progresiv, Sfinx a început să își caute un sunet propriu, renunțând treptat la coveruri în favoarea compozițiilor originale.

    Dan Andrei Aldea și transformarea Sfinx într-o trupă de rock progresiv românesc

    Momentul de cotitură a venit în jurul anului 1969, când Dan Andrei Aldea — multiinstrumentist, chitarist, claviaturist și unul dintre cei mai apreciați instrumentiști din rock-ul românesc — a preluat conducerea artistică a trupei. Alături de el au cântat, de-a lungul anilor, basistul Corneliu „Bibi” Ionescu (singurul membru care a rămas în formație până la destrămarea ei), bateriștii Marian Toroimac și Mihai „Mișu” Cernea, chitaristul Dan Bădulescu, claviaturiștii Nicolae „Nicu” Enache și Idu Barbu, precum și, mai târziu, vocalistul și chitaristul Sorin Chifiriuc.

    Sub conducerea lui Aldea, Sfinx s-a îndepărtat de formula beat și a îmbrățișat un rock progresiv cu accente simfonice și, pe alocuri, influențe folclorice românești. Albumul de debut, „Lume albă” (1975), a fost primit excelent atât de public, cât și de critică, și este considerat astăzi unul dintre reperele rock-ului progresiv din Europa de Est.

    Mitologia dacică pe vinil, într-o Românie comunistă

    Punctul culminant al carierei trupei a fost albumul conceptual „Zalmoxe” (1978), cu versuri semnate de poetul Alexandru Basarab, inspirate din mitologia dacică și din figura zeului Zalmoxis. Gândit inițial ca album dublu, „Zalmoxe” a fost amânat trei ani de cenzura comunistă și a apărut în cele din urmă într-o variantă restrânsă, pe un singur disc. Abia în 1993 a fost reeditat pe CD, în forma extinsă, cu piese bonus care au arătat fanilor cât de ambițios fusese proiectul original.

    Evadarea din 1981 și sfârșitul unei epoci

    În 1981, în timpul unui turneu în cluburile de noapte din Belgia, Dan Andrei Aldea a decis să nu se mai întoarcă în România și a cerut azil politic. S-a stabilit la München, unde și-a construit propriul studio și a lucrat ca producător, aranjor și instrumentist de sesiune pentru numeroase proiecte muzicale germane. Nu a mai revenit în țară nici după Revoluția din 1989.

    Plecarea liderului ei a lovit profund trupa. Spre finalul anilor ’80, componența Sfinx s-a schimbat frecvent, iar muzica s-a orientat spre un sunet mai comercial, cu influențe new wave — direcție vizibilă pe albumul din 1984, cunoscut printre fani drept „Albumul albastru”.

    Ce a rămas din Sfinx: discuri, amintiri și Sfinx Experience

    După 1989, trupa s-a despărțit în două direcții: Corneliu „Bibi” Ionescu a păstrat numele Sfinx, în timp ce Mihai „Mișu” Cernea a format proiectul Sfinx Experience, care continuă să concerteze și astăzi, cu o formulă reînnoită, păstrând vie moștenirea muzicală a trupei originale.

    Dan Andrei Aldea s-a stins din viață la 18 ianuarie 2020, la vârsta de 69 de ani. Vestea morții sale a fost anunțată public de muzicianul Nicu Alifantis, care l-a numit „marele muzician Dan Andrei Aldea”. Corneliu Ionescu, celălalt pilon al formației, a decedat în 2022.

    Chiar și fără formația originală pe scenă, piese precum „Îmi place muzica” sau „Focuri vii” au rămas repere ale rock-ului românesc, alături de Phoenix, în topul celor mai influente trupe ale generației ’70-’80. Pentru fanii muzicii retro românești, redescoperirea albumelor „Lume albă” și „Zalmoxe” este o incursiune directă într-o perioadă în care rock-ul progresiv și mitologia românească s-au întâlnit, sfidând cenzura, pe un disc de vinil.

    Surse: Wikipedia – Sfinx (band), Wikipedia – Dan Andrei Aldea, Observator News.

    The post Sfinx și rock-ul progresiv românesc: povestea trupei care a cântat mitologia dacică în plină cenzură appeared first on Tele7music.

    Articol preluat de pe tele7music.ro. Citește sursa originală aici: https://tele7music.ro/sfinx-si-rock-ul-progresiv-romanesc-povestea-trupei-care-a-cantat-mitologia-dacica-in-plina-cenzura/

  • Dreptul la însoțitor la naștere: Camera Deputaților a adoptat legea

    Camera Deputaților a adoptat, miercuri, 14 octombrie 2026, în calitate de for decizional, legea prin care femeile însărcinate obțin dreptul la un însoțitor la naștere. Votul a fost unanim, 262 pentru și niciun vot împotrivă, potrivit inițiatoarei proiectului. Legea mai are nevoie doar de promulgare pentru a intra în vigoare.

    Ce prevede legea dreptului la însoțitor la naștere

    Potrivit textului adoptat, citat de Agerpres, fiecare femeie însărcinată are dreptul de a fi însoțită, la cerere, de o persoană aleasă de ea pe tot parcursul travaliului, al nașterii și al transferului dintre secțiile unității medicale. Persoana aleasă trebuie să respecte regulile de igienă, cele epidemiologice și condițiile de siguranță medicală stabilite de spital.

    Legea introduce și alte garanții pentru pacientele din maternități:

    • dreptul la demnitate și la viață privată pe durata sarcinii, travaliului, nașterii și până la externare;
    • obligația spitalelor publice și private de a asigura separarea vizuală și auditivă a sălilor de travaliu, pentru protecția intimității;
    • dreptul nou-născutului de a rămâne alături de mamă imediat după naștere și pe durata internării, cu excepția unor motive medicale, epidemiologice, de siguranță sau de forță majoră, justificate și documentate;
    • obligația maternităților de a organiza îngrijirea postnatală astfel încât să susțină contactul precoce mamă-copil, inițierea alăptării și internarea în aceeași cameră, în condiții de siguranță.

    Restrângerea acestor drepturi este permisă, conform legii, doar în situații obiective, justificate medical sau epidemiologic, legate de siguranța femeii, a nou-născutului, a personalului medical sau a altor paciente internate.

    Cine a inițiat proiectul

    Proiectul a fost inițiat de senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu, care a precizat, potrivit Redactia.ro, că „nicio mamă din România nu mai trebuie să nască singură” și că, după promulgare, „nicio maternitate nu o va mai putea refuza din comoditate sau din lipsă de spațiu”. Inițiatoarea a mai spus că proiectul a apărut din relatările unor femei despre experiențe neplăcute trăite în saloanele de naștere, unde partenerii erau nevoiți să așteapte pe hol.

    Vot unanim în Camera Deputaților

    Proiectul de lege privind dreptul la însoțitor la naștere fusese adoptat anterior și de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional. Potrivit Redactia.ro și Romania TV, legea a trecut cu 262 de voturi pentru și niciunul împotrivă, fiind susținută de toate partidele parlamentare. Inițiatoarea a subliniat că sprijinul transpartinic arată că „demnitatea unei femei care naște nu are culoare politică”.

    Următorul pas este promulgarea de către președintele României, Nicușor Dan, după care legea va fi publicată în Monitorul Oficial și va putea fi aplicată de toate maternitățile din țară, publice și private.

    Ce se schimbă pentru maternitățile din România

    În prezent, posibilitatea de a avea un însoțitor în sala de naștere depinde, în multe spitale, de regulamentul intern al fiecărei unități medicale, de spațiul disponibil sau de dotările secției de obstetrică-ginecologie. Noua lege transformă acest drept într-o obligație legală uniformă, valabilă în toate maternitățile publice și private, indiferent de regulile interne ale spitalului.

    Pentru detalii despre drepturile pe care pacienții le au deja în unitățile medicale publice, inclusiv la internare și pe durata tratamentului, poți citi și ghidul tele7abc despre drepturile pacienților în spitalele publice.

    Ce rămâne neclar

    Niciuna dintre sursele citate nu precizează o dată exactă pentru promulgare sau pentru publicarea legii în Monitorul Oficial, așa că momentul din care spitalele vor fi obligate efectiv să aplice noile reguli nu este încă stabilit. Tele7abc.ro va urmări evoluția acestui dosar legislativ.

    Surse

    Informațiile din acest articol au la bază relatările Agerpres, Redactia.ro și Romania TV, publicate pe 14 octombrie 2026.

    Articolul Dreptul la însoțitor la naștere: Camera Deputaților a adoptat legea apare prima dată în Tele7ABC HD.

    Articol preluat de pe tele7abc.ro. Citește sursa originală aici: https://tele7abc.ro/dreptul-la-insotitor-la-nastere-camera-deputatilor-a-adoptat-legea/